O nouă ediție a Congresului Medical Marisiensis se va desfășura în perioada 4 - 8 mai 2022

Congresul Internațional pentru Studenți, Tineri Doctori și Farmaciști este o manifestare științifică valoroasă din sfera academică cu o deschidere excelentă pentru UMFST și cu un prilej excelent pentru studenții Universității noastre de a-și prezenta performanțele deosebite și rezultatele cercetării în medicină, medicină militară, stomatologie, farmacie, științe și tehnologie, precum și o oportunitate extraordinară de a interacționa cu numeroși lectori din țară dar și din străinătate.

Evenimentul încurajează studenții să se implice atât din punct de vedere științific, cât și organizatoric.

Ediția a XXVII-a din acest an se va desfășura în format hibrid: cursurile vor fi online, iar prezentările și atelierele de lucru vor avea loc cu prezență fizică (în funcție de situația epidemiologică la data evenimentului).

Pentru mai multe detalii și actualizări ale programului: http://marisiensis.ro.

Rețele de socializare asociate manifestării: https://www.facebook.com/Marisiensis , https://www.instagram.com/marisiensis .