Maratonul vaccinării - UMFST continuă să vaccineze, desfășurat în perioada 4 – 6 iunie 2021 s-a încheiat.

Maratonul vaccinării - UMFST continuă să vaccineze, desfășurat în perioada  4 – 6 iunie 2021 s-a încheiat. 
În cele 72 de ore, la UMFST s-au vaccinat 7377 de persoane. Dintre acestea, pentru 6799 s-a administrat doza de rapel, iar 578 de persoane au fost vaccinate cu prima doză.

„Dacă la prima ediție din 14-16 mai, Universitatea a arătat că are capacitatea de a coagula toate autoritătile care trebuie să poarte de grijă oamenilor, la cea de-a doua ediție, încheiată azi, lucrurile au mers firesc, demonstrând din nou continuitate si profesionalism.
Le mulțumesc și acum tuturor voluntarilor, medici, asistente medicale, studenți, oameni de bine din Mureș, unii fără pregătire medicală, dar toți motivați de dorința de a face și ei ceva pentru cei din jur. Alături de ei, întreg personalul universității a lucrat cu toată eficiența.
În egală măsură, le mulțumesc mureșenilor dar și celor mai de departe, care au avut încredere în noi și au venit la vaccinare. Importanța gestului lor îl vom vedea cu toții, sperăm, în curând.
Nimeni nu va fi bine până când nu vom fi toți bine!
Iar despre Universitate, din nou: E pluribus unum!” a declarat Rectorul UMFST, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, astăzi, la încheierea maratonului.