Studenții UMFST, invitați să se înscrie în competiția de eseuri științifice BioMed

Studenții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș sunt invitați să se înscrie, în perioada 17 februarie – 14 martie 2021, în competiția de eseuri științifice BioMed 2021 cu tema: „Bioștiințele și medicina viitorului”.

BioMed este o competiție de eseuri cu teme științifice pentru elevi și studenți, care are ca obiective stimularea creativității și cultivarea interesului în domeniile bioștiințelor (biologie moleculară, biochimie, biofizică, microbiologie), medicinei și ingineriei medicale.

Participarea la această competiție presupune redactarea unui eseu (1 pagină format A4) în care să fie anticipată o posibilă evoluție a unor metode, tehnologii, instrumente sau materiale (ex: celule stem, bio-senzori, medicamente, dispozitive medicale, CRISPR, aplicații software, inteligență artificială, rezonanță magnetică nucleară etc.) cu scopul dezvoltării unor noi aplicații pentru:

a) îmbunătățirea vieții umane (health tracking, well-being) și integrarea în conceptul de smart home/smart city (ex: un sistem de monitorizare a alergenilor din aer în urma unor fenomene meteorologice);

b) rezolvarea unei probleme cu impact asupra sănătății umane (ex: un biosenzor pentru detectarea precoce a unui accident vascular cerebral).

Cu sprijinul sponsorilor, Biomentorhub va premia autorii primelor 3 eseuri (pe baza evaluării din etapa finală) din ambele categorii (pre-universitar și universitar) astfel:

Premiul I – 1.000 lei
Premiul II – 500 lei
Premiul III – 250 lei
Premiul special de popularitate

În plus, câștigătorii vor avea oportunitatea de a oferi un interviu partenerilor media ai competiției.
Mai multe detalii despre competiție și înscrieri se pot obține accesând: https://biomentorhub.ro/biomed/