Masterat European

Stimați masteranzi,

Vă informăm faptul că Universitatea din Toulouse III - Paul Sabatier, Franța organizează un masterat european în cadrul „The Toulouse Graduate School of Cancer Ageing and Rejuvenation" (CARe), la care Dvs. în calitate de absolvenți a unui program de masterat de la IOSUM - UMFST vă puteți înscrie.

Deschiderea programului de masterat este programată pentru septembrie 2022, anul academic 2022-2023.

Masteratul vă oferă posibilitatea de a vă alătura unei comunități științifice de experți internaționali și de a avea acces la o cultură științifică și clinică de excelență în medicină în specializările menționate pe site la adresa: https://care-graduateschool.fr/training/master/ .

Cursurile vor avea o abordare transdisciplinară și vor fi predate în limba engleză.

În plus, masteratul CARe se caracterizează prin deschiderea sa internațională, deoarece masteranzii au posibilitatea de a primi sprijin financiar (călătorie/cazare) de la CARe.

Cererea de înscriere, în engleză sau franceză, cu documentele (sub formă de document PDF) enumerate mai jos, se trimit pe e-mail către Claire Mendoza, coordonator de proiect: claire.mendoza-berrio@univ-tlse3.fr. În mesaj se va indica numele, prenumele, adresa de e-mail, universitatea de origine și nivelul de studii (ultima diplomă).

Documentele care însoțesc cererea sunt:

               • Curriculum vitae (maximum 2 pagini);

              • O scrisoare de intenție: o scrisoare de motivare care descrie abilitățile și cunoștințele în relație cu masteratul, precum și mențiuni referitoare la interesele în cercetare (maximum 2 pagini);

              • Rezultate universitare: licența și postuniversitare (master), precum și distincții academice;

              • O scurtă descriere a cursurilor universitare urmate anterior, pentru a evalua natura și nivelul cunoștințelor dobândite relevante pentru acest program;

              • O scrisoare de recomandare de la un cadru didactic al facultății absolvite;

              • Rezultatele testului de competență în limba engleză pentru candidații non-nativi în limba engleza (TOEIC > 750 sau TOEFL iBT > 85 sau IELTS > 6,5).

Termenul limită de depunere a cererilor este 30 aprilie 2022.

 

Director IOSUM,

Prof.univ.dr. Tatiana Dănescu