Vizită didactică a studenților Facultății de Farmacie din cadrul Universității din Liège, Belgia

În perioada 06-08 martie 2019, Facultatea de Farmacie din cadrul UMFST a fost gazda unui eveniment care ne onorează şi anume vizita didactică a unui grup de studenţi masteranzi ai programului de studiu Farmacie din cadrul Facultății de Medicină, Universitatea din Liège, Belgia, masteranzi însoţiţi de cadre didactice ale aceleiaşi universităţi. Este pentru a doua oară (prima vizită a avut loc în anul 2012) când studenţii farmacişti din Liège aleg ca destinaţie pentru excursia lor didactică Târgu Mureş, respectiv, Compania Farmaceutică Sandoz şi universitatea noastră. Deşi scurt, timpul petrecut împreună a avut un impact deosebit asupra ambelor părţi şi a permis un schimb de idei privind învăţământul şi cercetarea farmaceutică în cele două centre universitare. Programul a inclus vizitarea campusului universitar, a unor laboratoare de cercetare din cadrul CCAMF, dar și a noii infrastructuri de formare-cercetare a Facultăţii de Farmacie din cadrul UMFST, inclusiv Grădina Botanică. Ospitalitatea bine-cunoscută a Facultăţii de Farmacie concretizată şi prin activităţi în afara sferei informaţionale (cină tradiţională românească, punerea la dispoziţie a centrului SPA) i-a determinat pe studenţii belgieni să concluzioneze faptul că nu regretă decizia de a vizita România / Târgu Mureş, iar vizita efectuată a contribuit la îmbogăţirea lor din punct de vedere științific și cultural.