CHIMIE TEHNOLOGICĂ, un nou program de studii la UMFST G.E. Palade Tg. Mureș

Aproximativ 130.000 de tineri termină facultatea în 2022 și se pregătesc să intre pe piața muncii din România. Profesiile la care aspiră unii dintre viitorii absolvenți nu sunt neapărat şi cele mai căutate. Peste câțiva ani te vei afla și tu în aceeași situație și te vei întreba care este cea mai bună opțiune pentru tine, cum poți beneficia de o inserție eficientă pe piața muncii, cum arată viitorul pentru tine sau cum vei arăta tu în viitor.

Companiile care produc instrumente de laborator, care comercializează echipamente pentru industria chimică sau pentru instituțiile responsabile cu monitorizarea mediului, pentru laboratoarele de analize chimice și de control al calității produselor ori pentru cele cu profil chimic, farmaceutic și de biotehnologie se regăsesc în topul celor mai competitive și dinamice inițiative antreprenoriale din România. Acestea au nevoie de chimiști tehnologi, iar tu poți fi unul dintre ei.

Descoperă și inovează în cadrul programului de studii universitare autorizat CHIMIE TEHNOLOGICĂ, cu o durată de 3 ani, forma de învățământ cu frecvență, oferit de UMFST G.E. Palade din Târgu Mureș.

Studierea unor discipline de interes în domeniu îți va deschide noi perspective asupra realității chimice și biochimice din jurul tău și, pas cu pas, vei dobândi competențe şi abilități cognitive specifice domeniului aplicativ al chimiei. Vei înțelege cum să proiectezi și să elaborezi metode tehnologice de obținere a unor compuși chimici, să oferi consultanță și expertiză în domeniul, vei putea să asiguri organizarea, managementul și marketingul unităților de producție și, implicit, vei ajunge un bun cunoscător al noțiunilor de legislație și mediu privind fluxurile tehnologice.

Acest program de studii de licență de înaltă calitate îți poate deschide, de asemenea, drumul spre completarea şi aprofundarea cunoștințelor prin programe de masterat, doctorat, formare profesională continuă.

Viitorul nu se așteaptă, ci se clădește în fiecare zi. Piața muncii este dinamică și într-o continuă schimbare, alege să ții pasul cu noile cerințe și înscrie-te la programul de studii CHIMIE TEHNOLOGICĂ!

Pentru detalii, accesează platforma dedicată admiterii 2022 la UMFST, adminfo.umfst.ro, unde vei găsi informații actualizate periodic.